4 nopti sau o poveste

Epuizare. Dulce epuizare cu dureri de inima si vertij. "Somn usor" imi transmise display-ul mic al telefonului mobil si demodat deja de prea mult timp. Am zambit si l-am ascuns inapoi in buzunarul hainei, in timp ce pasii ma duceau dincolo de Teatrul National din Iasi iar rucsacul meu nou, cadou de ziua mea, salta tantos, bucuros parca de calatoria ce va sa fie.

Toate se intamplasera cumva repede sau cel putin dupa un punct de inflexiune evoluasera repede. Intalnisem, pe Netlog, o figura cu minte agera si comentarii suficient de acide cat sa-mi atraga atentia. Cateva schimburi de amabilitati, cateva jocuri cu rima si intelesuri la a doua citire, fura suficiente sa o cer de prietena "de la tata Netlog". "Fii prietena mea!" - si o vreme mai tarziu o poza mica si patrata, cu nume si dungi sus si jos, aparu in lista cu pozele prietenilor mei virtuali. Iar mai apoi ajunse si in lista mea de Yahoo Messenger de unde intr-o noapte se infipse in inima mea. Si noptile devenira albe si pline de dialoguri - jocuri. Ne aratam si ne ascundeam dupa cuvinte si titluri de piese de pe YouTube. Avalanse nebune de link-uri cu clipuri al caror singur sens era sa compuna un crampei de propozitie, o intrebare, un raspuns, un gand, trecand din gluma in serios, din engleza in franceza, din romana in italiana, din noima in fara noima. Regina celor trei "L" ma atragea din ce in ce mai mult, prea multe fusesera spuse inte noi ca sa pot pastra lucrurile intr-o dimensiune virtuala, atat de virtuala. Am capatat un numar de telefon! si iata-ma-s pe drum sa dau ochii cu scorpia! Fara stirea ei, desigur, si dupa o noapte in care iar se incinsesera retelele de internet dintre Iasi si Bucuresti.

In(auto)gara descopar, fara surprindere, ca ratasem cursa Iasi - Bucuresti cu catvea minute asa ca ma atasez microbuzului de Bacau cu speranta sa gasesc ceva de acolo. Lucrul care se si intampla, din Bacau, luand cursa pe care am ratat-o din Iasi. Foarte amuzant modul in care functioneaza transportul asta la noi, sfideaza orice lege a fizicii (ne)relativiste. Drumul pe care speram sa il petrec dormind, nu-mi da sansa decat unor motaieli intrerupte brutal de vecinii mei generosi in zgomote fel de fel. Pe masura ce ma apropii de Bucuresti, emotia mea e tot mai mare. Ma bucur ca un copil care stie ca urmeaza sa-si deschida cadoul de Craciun. Niciodata nu stii ce vei primi dar te bucuri pentru ideea de cadou in sine. Cam asa sunt si eu. In sfarsit trec de "Europa" si ii scriu un mesaj care, in mintea mea, ar fi trebuit sa o puna in garda legat de sosirea mea in capitala dar primesc un raspuns care-mi zice mie ca parca nu s-a prins asa ca mai scriu unul, ceva mai elocvent. Scriu ce simt, scru ce descopar la revederea acestui loc in care cu cativa ani in urma, eram "acasa". Timpul pare ca a intepenit in dezordinea umano-arhitecturala din preajma Oborului. Mesajul meu ramane fara ecoul prompt sperat, dorit, asa ca sub imperiul unui gest reflex proaspat reinviat, intru la metrou.
O ploaie de elemente ce-mi lovesc memoria si mi-o dezmortesc, mirosul specific subway-ului, cartelele cu doua calatorii, portile de acces cu zumzaitul specific, hartile cu rutele, statiile, curentii de aer si nu in ultimul rand oceanul de bipezi, oceanul de emfaza.
Ne sunam, vorbim, nimic nu se intampla repede legat de fata asta, timpul ei e impartit altfel si bine administrat. Nu, nu se imparte in ore, minute secunde, nu mereu, nu ca la mine. Timpul Dianei se imparte in timpul de la job, timpul de la alt job, timpul de la activitatile de voluntariat si timpul ei. E uimita ca am venit. Surprinsa placut, as zice, dar nu suntem in zona timpului ei, asa ca intalnirea noastra trebuie sa mai astepte deci eu imi fac de lucru la prietenul Sorin, captiv in Himalaya, magazinul de articole sportive, de unde de altfel, fac greseala de a-mi achizitiona o pereche de ghete noi, de care am nevoie, si pe care mi le si plasez in picioare. Ma simt foarte bine cu ele, asa ca le pastrez, sa dau bine la intalnire, ha!
Stabilesc cu Sorin un protocol de gazduire in caz ca scorpia peltica ma lasa de izbeliste prin capitala, dupa care parasesc arealul si ma indrept spre Intercontinental unde se pare ca ne vom intalni finalmente. Ajung prea repede asa ca ma tot duc spre Ambasada SUA si mai departe, tropaind fericit in noile mele botine. Ma intorc, primesc un telefon si mi se dau coordonatele exacte ale tintei: "linga panoul de la Vodafone cu surprize si bucurii din spatele cubului care e vis-a-vis de Intercontinental" fain loc! ma intreb de ce tocmai atat de ascuns vederii ... Ma indrept spre locatie cu inima mare mare si ochii mari mari si zambetul mare mare. O vad dar ma fac ca ploua si o sun, dupa care ma apropii. Ne vedem, ne privim, zambim. Nu-mi plac scenele protocolare asa ca o iau in brate. He he, nu cred ca se astepta, dar eu imi doresc prea mult si de prea mult timp sa fac asta, asa ca ma simt foarte bine ca am facut-o. Ne pierdem pe stradute intortocheate, ne privim mai pe furis, mai curajos, care cum prinde ocazia. Pe fondul asta de ceata, cu cate o raza pala, descoperindu-i chipul incadrat de suvite de par care parca au viata lor separata, arata altfel decat in poze, si in mod sigur imi da alta stare decat in timpul dialogurilor noastre virtuale. E emotionata. Ochii, zambetul, gestul acela strengaresc cu care iti evita privirea sau cu care ti-o cere, conserva ceva din adolescenta care a fost sau , de ce nu, care a ramas.
Vorbim multe, oricum eu nu fac decat sa o sorb din priviri, sa o adulmec. Pasii si ceata ne indreapta spre aleeile inodate ale Cismigiului. Slalom printre idei si banci, oameni, copaci ... intr-un tarziu ne ascundem emotiile in lipsa de intimitate a unei banci umede si reci pe care o acopar cu un fas de al meu. Si ea isi intoarce spatele in bratele mele. Privim nemiscarea muta a unui pod, in lumina difuza a unui felinar modern ce isi arunca razele pina la noi printre crengile zburlite ale unei, poate, salcii. O pisica a iesit la vanatoare si se misca in peisaj amintindu-ne ca privim un colt viu si nu o panza cu o scena Venetiana. Eu vad un gondolier oricum, sau poate un Charon ...
Frigul si umezeala ne razbesc si ne ridicam de pe banca dar sufletul meu ramane agatat de gatul ei ... Mi-amintesc de "Cristi", locul preferat de intalnire al altor vremuri, al altor oameni, mergem intr-acolo sa ne incalzim corpurile.
O necajesc, cum imi place mie, ii rascolesc suvitele, o mai prind de urechi (zona erogena se pare ha ha) si din timp in timp o pacalesc si ii dau cate un bobarnc peste nas. Barul se inchide si ospatarii ne alunga in frigul de afara. Mainile noastre s-au gasit si degetele se urmaresc frenetic pe trasee continue si unduite. Or fi urechile ei zone erogene dar la mine tot corpul e zona erogena asa ca sunt cat se poate de excitat si asta nu e lucru usor de trecut cu vederea mai ales cand port o pereche de underwear stramti stramti, de ce n-am fost mai inspirat la plecarea de acasa ?!
Urmarim bulevardul de la Universitate spre Unirea si mai sus spre Casa Poporului, cea de pe urma o priveliste cat se poate de neplacuta, ca de obicei. Dar drumul nostru nu are sens si nici scop itinerar in sine. Mergem ca sa ne treaca timpul impreuna, mergem ca sa ne privim, sa ne zambim, sa ne simtim ...
As vrea sa o sarut dar nu gasesc un moment potrivit ... ba locuri aiurea ... ba oameni ... ba crize de timiditate (exista asa ceva?) Pina la urma ne rapune oboseala si ne despartim in taxiuri, fiecare cu curcubeul sau de trairi. Cateva mesaje mai tulbura telefoanele mobile inainte de a adormi in sfarsit si de a pierde durerea aia de inima ce ma urmareste mereu ... "Sa nu ma visezi" , "Imi pare rau ca nu te-am sarutat","Nu ma gasesti atragatoare" ha! de-ar sti ea ... adorm.
//
Dimineata ma trezesc greu sa inchid usa in urma lui Sorin, am mai dormit si mi-am mai pierdut vremea pe internet pina seara pe la 16 cand ar fi trebuit sa ne vedem iar. Cand se face sorocul, ma pregatesc sa ies din casa, ma incalt si imi dau seama ca gleznele mele au fost afectate grav de ghete in cursul noptii trecute, cu toate astea nu ma indur sa revin la vechii mei prieteni mergatori si ies in oras in aceeasi formula. Invat sa ajung din Panduri in Piata Romana si nu e chiar asa o mare aventura, daca esti suficient de inspirat sa parasesti mijlocul de transport imediat ce vezi Teapa lui Ghidusi si nu ai ambitia sa traversezi o intersectie si o bucata de Magheru, in autobuz. Diana ma anunta senin ca mai intarzie vreo 20 de minute asa ca ma plimb aiurea incurcand puhoiul de oameni. Ne intalnim la metrou in Romana si mergem pina la Sorin sa ii inmanez cheile de la imobil. Eu cu Diana atacam un City grill cu mancare proasta si servire asisderea. Ea mananca peste ... probabil ca nu isi imagineaza cam ce simt eu in legatura cu asta ...ea vede acolo ceva de mancare, eu vad acolo un animal care a murit incet, sufocat, eviscerat poate cat inca mai misca ... depasesc momentul si imi vad de legumele mele prajite si de orez. De cate ori mananc am impresia ca-mi mai scade durerea de inima, ciudat, a inceput sa ma doara pieptul in doua locuri, in oglinda, de parca as avea doua inimi. Poate e de la cafea?!
Coboram din metroul ce ne-a dus pina in Piata Victoriei si alegem calea ce ne duce pe linga Muzeul Taranului Roaman si tot inainte pe linga casele diplomatice si Arcul de Triumf, spre parcul Herastrau. Mergem mai mereu mina in mana, imi place atingerea mainii ei si o caut. Piele fina si moale, degete gratioase cu unghii ingrijite, nu ca ale mele. Are o mana mica si in frigul de afara pare si mai mica. Din timp in timp buzele mele poposesc pe degetele sau in palma ei. Mi-o apas pe piept in locul inimiii din dreapta sau pe coapasa dreapta ... e si asta, in mintea mea, o forma de comuniune, un dans.
Herastraul ne primeste si ne ascunde in sens invers acelor de ceasornic. Vorbim despre cate in luna si in stele. Nu ne poticnim. Diana topaie pe margini de debarcader lsat in paragina ... eu nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa faci o baie imbracat pe vremea asta. Ii povestesc despre perioada mea de glorie in care faceam zilnic joging pe traseul asta. La vremea asta insa de abia calc, ma omoara ghetele si ma misc ca fiul lui Robocop cu Omul de tinichea ...

Life

Autorul e Catalin Glodeanu, artist grafician designer fotograf, una din cele mai recente achizitii sufletesti ale mele :)